Miruna Codeanu

Aditivul alimentar nu e conspiratie

In ca'n viata on March 9, 2011 at 6:00 pm

Unde am auzit asa ceva? Am doua televizoare in casa, le deschid cam de doua ori pe an.  Citesc print si online care ma intereseaza: selectie, inseamna ca daca nu-mi place ceva un click si s-a inchis. Probabil clickul consumatorului de internet nu e acelasi lucru ca si butonul de pe consumatorului de tv. Teoreticienii… mna, niste destepti… zic ca mult din mesaj e gestica, mimica, ritm, accent. Acum, cum io citesc, la mine nu urla textu’ si nici nu ma poate captiva prin mimica si gestica sa nu-i dau X . Cam asta ar fi scuza pentru consumatorul care nu poate muta de pe OTV pe Discovery, si consumatorul de OTV e si el om.

Plumbul, iradierea, boala si baba: Ziceam eu de dimineata  ca mi-am inceput ziua ascultand angoase despre plumb, iradieri, omg-uri, ca si cum totul ne pute a cancer. Ar fi fost aseara un reportaj in timp de maxima audienta, cam pe la stiri despre legumele nemuritoare.  Logic ar fi, legumele astea nemuritoare nu ne fac si pe noi nemuritori? Alti inteligenti s-au gandit ca nu, ca de fapt noua ne fac buba, buba canceroasa. Prin anii 50-60 se descopereau aditivii alimentari chimici. Prin epoca aia, in care debuta fordismu’ si consumu’ industrial, carnea de pui procesata, cu aditivi alimentari devenea de cateva ori mai scumpa decat carnea pura. Acum stim toti ca de fapt dintr-un kilogram de carne pura aditivul alimentarul o lasa la dospit si face mai multa.

O parte de consum: Promit eu ca nu e nicio conspiratie de decimare, desi, hai sa recunoastem, suntem cam multi. Traim in era consumului de masa in continuare, da? Ok, pe alocuri exista post-consumerism dar nu despre asta vorbim acum. In consumul de masa piata functioneaza asa: un producator are distribuitori sau el insusi distribuie la comercianti – puncte de desfacere. Daca produsul alimentar produs de producator ramane la raft o perioada lunga de timp, e perisabila si are un termen scurt de valabilitate s-a dus la nenea ala rau producatorul.  Produsul se strica, face buba la imagine, produsul este retras, scandal, pierdere, faliment. Daca produsul alimentar nu se strica, are termen de valabilitate lung, produsul rezista la raft, consumatorul nu detecteaza nimic, imaginea rezista si producatorul e fericit.  Productia de masa si consumul de masa.

Ailalta parte de consum: Pe de alta parte, in contemporaneitate apare si postconsumerismul. Cum zicea un alt inteligent, istoria se scrie asa: teza-antiteza-sinteza. Antiteza consumului de masa inseamna minus consum de masa. Ne crestem ierburi aromate in bucatarie. Ne facem painea. Culegem lamaia din lamaiul de pe balcon… Cultura rosiilor, graului, porumbului,vacilor, gainilor si porcilor pe balcon e mai dificila. Intervine producatorul. Producatorul pentru categoria “ne facem singuri” primeste o atestare: “bio”. Pentru consumatorul bio, aditivul nu are valoare. Lipsa aditivului este nepretuita. Supermarketul si hipermarketul apartin consumului de masa, marfurilor mai putin perisabile, ambalajului… Produsul perisabil in supermarket nu incape pentru ca expira la raft iar producatorul bio nu este fericit la supermarket. Buba apare cand cineva se gandeste sa le pupe pe amandoua, adica tranzitia de la consumerism la postconsumerism.

Deci concluzie: nu e conspiratie de nicio o parte. E profit. Marketing e de ambele parti si de data asta e bucatica pe care o cheama pozitionare. Rationalitatea nu castiga.  Consumerismul si post consumerismul sunt alegeri determinate de venituri iar cand se amesteca…

Pai si ce facem? Pai prin 2010 pe piata de servicii a aparut mai infipt ca altadata freelancerul. Freelancerul este cel care din alegere personala sau din decizii exterioare, prin 2009 a ramas fara loc de munca. Atunci ma gandeam ca, paradoxal, asta e viitorul: te saturi de corporatie te faci freelancer si vezi ca se poate, ca probabil lumea se va indrepta catre productia individuala de servicii si bunuri.  In paralel, corporatia devenea mai eficienta: cu mai putine costuri, producea la fel de mult.  Cu o populatie de 7 miliarde de oameni cu o speranta de viata de 60-70 ani, isi permita pamantul sa se intoarca la productia individuala de dinainte de aparitia breslelor in Evul Mediu, pe cand nu erau nici macar 1 miliard de locuitori iar speranta de viata era 30-35 ani? ?

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: