Miruna Codeanu

Eu fata in fata cu romanii sau naturalismul continuu

In ca'n viata on February 18, 2011 at 8:02 am

*Aceasta postare poate contine urme de ceva ce ar putea fi considerat snobism.

Katai Robert sau mai bine zis, postarea despre cultura romaneasca mi-a adus aminte de ceva ce vreau sa scriu de ceva vreme: despre Romania. Mi-am adus aminte cat nu ma identific cu “carpato-danubiano-pontincul”, cu mioriticul. Pot privi mahalaua din perspectiva strainului care vine in vizita, se uita cu gura cascata, i se pare relativ amuzant, excentric,  intelege partial dar nu complet.

Nu cred in nationalitati, popoare si definitia popoarelor, dar nici de simtit “romanca” nu ma simt. Din cand in cand mi-e dor de o carciuma interbelica in care ar canta Maria Tanase, de un mic Paris. E mai mult nostalgia trecutului si exotismului balcanic. De multa vreme, tot aud ca apartin inceputului de secol 19. Probabil e o asumare proiectiilor celorlalti.

Primele contact cu cultura romaneasca ar trebui sa fie ala in care te indragostesti iremediabil de simpaticul Creanga, melancolic-depresivul Eminescu, ezotericul Sadoveanu si totul culmineaza cu romanul modern a la Marin Preda. Asta s-ar cam intampla prin liceu. In liceu citeam noaptea si citeam pe sub banca in orele care nu ma interesau. Da, e foarte posibil sa existe ore care nu ma interesau si sa fi hotarat eu asa pentru mine la 15 ani ce nu ma intereseaza. Nu ma indentific cu ceaslov, muste, capre si alte oratanii, din motive precum faptul ca mi-e frica de vaci si nici cu domnul Eminescu care mi se pare demn de patetic,  proza il mai salveaza cat de cat. Toate ca toate si tolerabile pana la Marin Preda si Moromete.  Atmosfera din Morometi si Moromete insasi e personajul care a adunat toate atributele unei personalitati pe care corpul meu le respinge fizic : de la timpul molcom, la viata care se intampla fara participarea personajelor fara ca aceasta sa impinga macar un milimetru firul vietii intr-o realitate paralela la pasivitate, la interactiunea dintre personaje… N-am reusit sa-mi dau seama ce ma deranjeaza mai tare: constructia romanului sau faptul ca Marin Preda e scriitor national in loc sa fie un obscur? Cam asta ar fi literatura romana: am urat cu multa pasiune si desavarsire ce’a insemnat literatura nationala pana la Cartarescu pe care bineinteles conationalii si colegii mei de liceu nu prea-l inghiteau si pe care probabil Orbitor nu-l va face scriitor national.

Cinematografia nationala, e un alt subiect cu impact puternic asupra mea, cum ar fi revolta. In timpul vizionarii ultimei creatii cinematografice romanesti “Politist adjectiv” pe numele ei am purtat o conversatie foarte interesanta cu pisica. A fost singurul film din viata in timpul caruia mi-am dorit sa ma ridic sa plec. Curiozitatea si speranta ca exista ceva care salveaza filmul m-a tinut totusi pana la finalul filmului. Exista totusi in cinematografie cateva ceva pentru simt insa acelasi gen de curiozitate si uimire pe care as simti-o probabil si in celebrul exemplu cu saltimbancii: “Filantropica”, “Eu cand vreau sa fluier, fluier”.” Filantropica” are Idee, are teza, are perspectiva ceea ce in naturalismul continuu pe care il traieste cultura mioritica nu prea se intampla. “Eu cand vreau sa fluier, fluier” e din nou film cu idee si teza, film in care un personaj face ceva, activ si nu pasiv.

Productia literara si cinematografica traiesc in perpetuum naturalism din care nu fac parte: Moromete te urasc!

Sursa foto.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: